Aprecieri critice

                 Aprecieri critice:

Analizand romanul Mara, Nicolae Iorga scria că titlul potrivit al romanului ar fi fost "Copii Marei ". Nicolae Monolescu considera că titlul ales de Slavici se justifică pe deplin, "Persida insăşi nefiind decat o Mara juvenilă….". In roman, copii Marei, Persida şi Trică, nu sunt ceea ce, in mod normal, poartă numele de personaje secundare. Dacă Mara este un personaj stabil, care nu se modifică de-a lungul romanului, ci doar reacţionează faţă de anumite evenimente, Persida e un personaj care evoluează.

       ,, In cele mai importante nuvele, ca si mai tarziu in romanul ,,Mara”, Slavici se dovedeste fidel metodei sale de creatie realista, oglindind viata societatii transilvanene pe care o cunoaste indeaproape, transmitand nealterata nota specifica vietii satului de peste munti intr-un anumit moment istoric. De aici izvoraste spiritul popular care pulseaza puternic in opera sa; respectand realitatile si pastrand culoarea locala a mediului social descris in aceeasi maniera artistica pe care o vor dovedi marii scriitori ardeleni: George Cosbuc, Octavian Goga, Liviu Rebreanu; Ioan Slavici se dovedeste si in acest sens un deschizator de drum.”

                                                    (Domnica Filimon-Stoicescu)

            In 1947,Serban Cioculescu facea o apreciere pe cat de indrazneata(nimeni pana atunci nu se exprimase asa de categoric),pe atat de adevarata:Mara este „cea mai expresiva opera epica aparuta intre 1880-1900,ba chiar… cel mai bun roman al nostru inainte de Ion”.

           „Mara este cea mai izbutita opera a lui Slavici si unul din cele mai bune romane romanesti.Aici se adancesc problemele sociale tratate in nuvele si se adauga probleme noi,nationale si confesionale.”

          „Mara”ofera cea mai cuprinzatoare imagine a societatii rurale ardelene din a doua jumatate a secolului al XIX-lea,de un echilibru de compozitie clasic.In special figura energica Marei,zbuciumandu-se sa-si creasca omeneste copiii,trecand peste toate piedicile,ramane o creatie de neuitat.”

         Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumuseţare a vieţii rurale, atribuit mai târziu semănătoriştilor. Ţăranii lui observaţi fără cea mai mică părtinire, după metodul de mai târziu al lui Rebreanu, sunt egoişti, avari, îndărătnici, duşmănoşi şi totodată iertători şi buni, adică cu acel amestec de bine şi de rău ce se află la oamenii adevăraţi. Atâta vreme cât autorul rămâne în marginile experienţei sale, ochiul lui e de o rară ascuţime în zugrăvire eroilor, care toţi trăiesc cu o vigoare extraordinară. (G. Călinescu )